Acasa
Legislatie rutiera
In marea lor majoritate cauzele producerii accidentelor rutiere sunt imputabile în primul rând conducătorilor auto și constau în viteză excesivă, oboseală, consum de alcool, neatenție, neacordarea priorității în trafic, coroborate cu o necunoaștere a reglementărilor în domeniul circulației pe drumurile publice.
Circuland pe drumuri europene gazduite de alte legislatii decat a noastra, vitezomani autohtoni recunoscuti povestesc despre prudenta cu care se feresc sa incalce limita legala de viteza. Aparent ii sperie certitudinea ca \"acolo\" vor primi o amenda foarte serioasa. De ce acolo ai certitudinea unor consecinte atat de neplacute, iar aici e doar o posibilitate pe care alegi sa o ignori, uneori cu consecinte dezastruoase? Pai primul element il reprezinta pedeapsa in sine: cuantumul amenzii. In timp ce \"dincolo\" lantul cauza-efect e sigur, adica daca ai fost prins incalcand legea, este sigur ca vei suporta consecintele prevazute, la noi e doar probabil. Existenta sau chiar dimensiunea consecintelor depinde de abilitatea de negociere, de reteaua proprie de conexiuni si accesibilitatea lor (mai pe sleau, cat de repede poti lua legatura cu cea mai inalta pila din politie).
Pentru consum de alcool, pedepsele nu sunt niciodata prea dure si bine ar fi ca la repetarea abaterii si alcoolemii mari sa se pedespseasca foarte aspru. Repetarea unei erori atat de periculoase denota o iresponsabilitate incompatibila cu volanul.
In virtutea celor prezentate mai sus propun corelarea amenzilor de circulatie cu veniturile sau averea soferilor care incalca Codul Rutier. De aproape 10 ani astfel de structuri de calcul sunt utilizate in Finlanda, Norvegia sau Elvetia, unde milionarii platesc sute de mii de euro pentru depasirea vitezei si uneori trebuie sa faca si munca in folosul comunitatii. Cuantumul veniturilor va fi stabilit pe baza fisei fiscale /declaratiei pe venitul anual global obtinuta de la administratia financiara.